suflet pierdut

vise, par desprinse dintr-o poveste ce s-a șters
iar nopți la rând o retrăiesc

și-o scriu din nou
și-o recitesc

Advertisements

dansul vindecă

Știi momentul acela, când se trezește în tine o dorință nebună de a dansa? Momentul acela când simți că dansul chiar te-ar putea ajuta să mai scapi de probleme, îți ajunge numai să te gândești cum ar fi să dansezi și pur și simplu te simți mai bine, oriunde ai fi.

Dimineața asta m-am trezit cu o dorință de a dansa. Vreau să invit soarele la dans până la apus, apoi să dansez cu luna până la răsărit. Vreau să iau viața de mână și să o invit la un vals. Azi, cuvintele mele vor dansa îmbrățișate pe o coală albă.

Dansul este limbajul ascuns al sufletului. Dansez când mă gândesc la tine, dansez când vreau să mă liniștesc, când vreau să uit, când vreau să îmi adun gândurile, când vreau să-mi limpezesc capul, dansez când vreau să mă descarc, dansul mă ajută să redevin întreagă, să fiu iar eu, deoarece prin dans vorbește sufletul. Dansul îți oferă șansa de a te pierde și în același timp șansa de a te regăsi. Ascultă-ți sufletul și dansează.

Totuși, cum a zis și Nietzsche, ai nevoie de haos în suflet, pentru a deveni  o stea a dansului. Dacă vrei să dansezi sub curcubeu, trebuie să dansezi și prin ploaie.

 

“-Balerinele nu plâng!
-Dar ce fac?
-Dansează!
-Şi lacrimile lor dansează.
-Poetele plâng?
-Da… Mereu…
-De ce?
-Ca să poată scrie…
-Şi eu plâng, ca să pot dansa..”

Dar ai auzit vreodată de dansul liniștii? Te-ai gândit vreodată ce este dincolo de gânduri?

Eu privesc viața ca pe un dans și este un dans superb, chiar este. Viața dansează în jurul tău și depinde doar de tine dacă vrei să te implici în acest dans. Uneori mă mai împiedic, uneori mai cad sau chiar sunt împinsă, dar mă ridic și dansez încrezătoare mai departe și parcă aş tot dansa.

 

” Numai atunci când veţi sorbi din râul tăcerii, veţi începe cu adevărat să cântaţi. Şi numai când veţi fi atins vârful muntelui, veţi începe cu adevărat să urcaţi. Şi numai când pământul vă va cere ce‑i trupesc în voi, veţi dansa cu adevărat.„

Dar, când dansezi scopul tău să nu fie să ajungi undeva, într-un loc anume, scopul este să te bucuri de fiecare pas pe care îl faci.

Dansul este puţină nebunie care ne face numai bine. Nimănui nu-i pasă cum, când sau de ce dansezi,  doar ridică-te şi dansează. Dacă nu, măcar dansează pe dinăuntru.

Când noi dansam toată lumea din jurul nostru se oprea, nu mai conta nimic, eram doar noi. Mi-e dor să ne iubim în pași de vals, mi-e dor să dansăm, mi-e dor să mă conduci și eu să te urmez.

 

să fugim în lume

Stăm tăcuți în întuneric, nu mai avem nimic de spus, ne-am epuizat toate gândurile. Am reușit să-mi descarc sufletul și mi-ai permis să-ți gust gândurile. Zâmbetul tău plânge și lacrimi sunt strivite între genele tale. Nu te teme, voi fi mereu lângă tine.

Cred că ar trebui să fugim.

Să descoperim o întreagă lume colorată, să ne trezim în fiecare zi în rai. Să ne trezim în fiecare dimineață cu raze de soare pe obraz și să adormim cu praf de stele în păr. Să ne învelim cu pasiune noapte după noapte. Să cumpărăm eternitatea. Vreau să gust eternitatea. Să mângâi orizontul. Să ne acoperim cu stropi de mare. Să căutăm comori. Să inventăm culori. Să ne iubim frumos.

M-am încălțat deja, vii?

 

mici foieli cotidiene

 

Prima oară s-a întâmplat când stăteam pe scaun.
Parcă ma deranja ceva. M-am tot foit, până n-am mai
rezistat. Am luat scaunul și m-am uitat atent la el.
era un scaun bun. același scaun pe care mai deunăzi
mă simțeam bine, dar azi…
azi îmi dădea mâncărimi, înțepături.
M-am mutat de pe scaun pe fotoliu. Moale, bun, cald
ca o îmbrățișare. Mmmm… altceva.
Mi-am ridicat picioarele pe spătar și am închis ochii.
Până să apuc să visez la ceva mi-a și amorțit piciorul.
am schimbat poziția. Degeaba. m-am așezat pe covor.
a început să mă doară spatele. în hamac amețesc.
scaunul de la mașină ba e prea în față, ba prea în spate.
Mai ții minte când probam saltele
și tot țopăiam pe ele?
Atunci când am ales-o pe aia cu arcuri împachetate.
Ei bine, de-aia nu reușeam să stau liniștit pe spate.

Da, iubito. De când m-am așezat atât de confortabil
la tine în suflet, nu-mi mai găsesc locul
altundeva.

Iv cel naiv ~ mici foieli cotidiene

fără tine

 

Am adorat zâmbetul tău, am adorat când pur și simplu mă țineai de mână și îmi cereai permisiunea să te pierzi în lumea mea, întotdeauna ai reușit să intri și să cutreieri sufletul meu. Adoram cum hoinăreai pe străzile atunci colorate ale sufletului meu. Mă reîncărca faptul să te simt în mine.

Când iubirea noastră vorbea, parcă tot pământul era mut. Când iubirea noastră dansa, parcă iubeam în pași de vals.

Image

Și într-un moment de slăbiciune, când am clipit ai dispărut.

Acum tu nu mai ai timp să mă asculți. Acum tu nu mai ai timp să te uiți la mine. Nu vrei să vezi iubirea din ochii mei, pentru că te-ar speria, dar cred că mai mult nu vrei ca eu să văd sufletul tău răcit și indiferent.
Acum nu îți mai pot spune noapte bună și nu îți mai pot colora visele nopțile târzii. Nu te mai pot ține de mână, să te port deasupra norilor, să îți arăt unde razele de soare încă sunt în stare să prindă culoare. Nu te mai pot purta prin nisipul ars și nu îți mai pot arăta cum să asculți marea. Am vrut să îți ărat cum să dansezi cu soarele, cum să asculți secretele nopții, cum să auzi liniștea, cum să trăiești, cum să vezi căldura ochilor mei somnoroși dimineața devreme.
Nu mai am voie să aduc vorba despre promisiunile tale, deja pierdute în viitor. Îți amintești când ai zis că totul o să fie perfect după vară? Că o să ne întâlnim oricând vrem noi, că o să fim împreună zi și noapte? Am trecut și de asta, la ce bun? Uite că a trecut vara, a venit toamna și lucrurile nu s-au schimbat. A trecut și toamna.

Am obosit. Nu mai am puterea de atunci. Am obosit să mă simt fără putere de fiecare dată când mă gândesc la tine și mă gândesc tot timpul. Am obosit luptând singură, atunci luptam în doi și ne-am promis că dacă unul cade, cădem amândoi. Îți amintești?
Inima mea a luat-o razna, strigă sperând să auzi, dar din nou ești departe, iar sufletul meu în căutarea ta începe deja să se rătăceasca. Clipelor din vis și promisiunilor pierdute le port doliu și totuși încă cred într-o minune.

Dar oare îți mai pasă?

Ştiu că n-ar trebui să mă las dusă de val, dar nu mă pot abţine. Am întotdeauna momente, pe cât de ridicole pe atât de dulci, în care cred într-o minune.

Mai contează care a iubit mai mult? Care a iubit mai intens? Mai contează care a greșit de mai multe ori? Care pe care n-a înțeles?

Miile de scuze acum nu-și au rost, mă trezeam de prea multe ori verificând dacă mai ești lângă mine și tu nu erai, plecai spre o viață nouă.

Păcat că numai tu aveai puterea de a calma furtuna, dar o sa învăț să o controlez și singură. O să cresc și o să îmi amintesc cum să zâmbesc și fără tine. O să învăț să îmi port de grijă și să merg înainte și fără tine.