degeaba

clouds_from_the_sky-3771

Mă doare trupul, carnea. Prea multe amintiri de scuturat.

Ceva s-a schimbat. Nu am de ce să mă mai agăț.

Ar fi trebuit să întindem capcane, să prindem clipele cu aromă de cafea, să păstrăm nopțile în care pluteam ușor, atât de ușor de suflai cu iubire, ne-am fi putut desprinde de pământ. Clipe ce se cuibăresc în suflet și sunt numai ale tale. Să retrăim același vis nopți la rând.

Inspir adânc, respir un aer trist. Cred că te-am inhalat.

Ce ochi străini încearcă să aline acum un suflet pierdut, ce buze străine îmi jură iubire. Ce zâmbet rece. Ce minciuni dulci.

Degeaba strivești lacrimi, că nu mai pot crea cu lacrimi dulci de înger. Ai infectat paradisul meu, ai aprins cerul și cad stele din vina ta. Deschide ochii și privește în jur, privește suferința în ochi!

Degeaba plângi.

 

Mai devreme sau mai târziu, o să plăteşti cu multă suferinţă întreaga bucurie care te cuprinde când iubeşti. Şi cu cât vei iubi mai mult, cu atât durerea pe care o vei simţi va fi mai ascuţită. Vei cunoaşte dorul, chinurile geloziei şi ale incertitudinii, senzaţia că eşti respins şi că ţi se face o mare nedreptate. Frigul o să-ţi macine oasele, iar sângele se va preschimba în sloiuri de gheaţă rătăcind pe sub piele, prin tot trupul. Mecanismul inimii tale va sări în aer. Eu ţi-am pus ceasul, aşa că ştiu pe dinafară cât poate duce. Pesemne că forţa fericirii nu-l va doborî. Dar nu e destul de voinic ca să îndure chinurile dragostei.

(Mathias Malzieu)